Opțiuni pentru a gestiona durerea pacienților tineri

Rezultatele procedurale de succes depind de gestionarea eficientă a durerii; și sunt deosebit de relevante atunci când se oferă tratament copiilor. Durerea este răspunsul la stimulii nociceptivi. Răspunsul la un stimul variază foarte mult de la un copil la altul. Furnizarea unui tratament dentar de calitate se bazează în mare măsură pe capacitatea de a preveni și ELIBERA durerea.

Controlul durerii este esențial pentru un tratament dentar de succes. Nu cu mult timp în urmă, mulți din comunitatea dentară și medicală s-au îndoit că copiii sunt susceptibili la durere. Este posibil ca pacienții copii să nu poată oferi o descriere foarte detaliată a durerii, inclusiv intensitatea. Din fericire, există mai multe scale de durere care pot fi utilizate cu copiii pentru a estima intensitatea și severitatea durerii.

Diferite opțiuni pentru a ajuta la controlul durerii sunt disponibile medicilor stomatologi care oferă îngrijire copiilor.

Aceste opțiuni includ:

• Managementul comportamental
• Utilizarea anestezicelor locale (cum ar fi articaina)
• Oxid de azot (dacă este disponibil în țara Dumneavoastră)
• Analgezice
• Materiale dentare bioactive, cum ar fi Biodentine™

 

Managementul comportamentului, anestezice locale și oxid de azot

Utilizarea tehnicilor de gestionare a comportamentului la tratarea pacienților tineri este cheia controlului durerii în cabinetul stomatologic. „Spune-Arată-Fă” este abordarea de bază pentru gestionarea comportamentului. Utilizarea corectă a anesteziei locale este, de asemenea, o componentă fundamentală în algoritmul de control al durerii la copii. O bună înțelegere a farmacologiei anestezicelor locale și a tehnicilor specifice pentru copii sunt esențiale în utilizarea cu succes a anesteziei. Împreună cu tehnicile de bază de gestionare a comportamentului și utilizarea anesteziei locale, este utilizarea corectă a oxidului de azot (dacă este disponibil în țara Dumneavoastră). Fără niciun dubiu, cheia utilizării cu succes a azotului este selecția pacienților. Pacientul pediatric ideal este ușor anxios și suficient de mare pentru a purta masca nazală pentru oxidul de azot.

Tratamentul cu biomateriale

Utilizarea biomaterialelor este o strategie recentă și extrem de eficientă pentru a reduce durerea, în special în faza postoperatorie. Biodentine™ este un material pe bază de silicat de calciu care a devenit disponibil comercial în 2009. Materialul este conceput special ca „înlocuitor al dentinei”. Spectrul de aplicații al Biodentine™ este larg și include reparare endodontică, coafaj indirect al pulpei, coafaj direct al pulpei, liner și înlocuirea dentinei în stomatologia restaurativă.

Compoziția Biodentine™ constă dintr-o pulbere (silicat tricalcic, silicat dicalcic, carbonat de calciu, umplutură de oxid, oxid de fier - conferă nuanța și oxid de zirconiu) și un lichid (clorură de calciu și polimer hidrosolubil). Unul dintre principalele avantaje ale Biodentine™ este timpul de priză, care este de aproximativ 9-12 minute. Există o diferență semnificativă în ceea ce privește timpul de priză în comparație cu alte cimenturi similare (cum ar fi MTA). Rezistența la compresiune a Biodentine™ este similară cu cea a dentinei. Utilizarea etch-ului peste Biodentine™ nu afectează rezistența la compresiune a materialului. Un factor critic al Biodentine™ este porozitatea. Datorită conținutului scăzut de apă din Biodentine™, porozitatea materialului este mai mică în comparație cu alte materiale. Acesta este un beneficiu semnificativ atunci când este obligatorie o sigilare perfectă, ca în cazul unui coafaj direct. Radiopacitatea Biodentine™, datorită conținutului de zirconiu, este ideală și permite medicului să vizualizeze materialul pe radiografii. Proprietatea antibacteriană a Biodentine™ este atribuită pH-ului ridicat al materialului. Alcalinitatea ridicată are efect inhibitor asupra creșterii microorganismelor.

Biocompatibilitatea Biodentine™ este remarcabilă și a fost testată în mai multe studii atunci când materialul este plasat cu fibroblaste din pulpă. Potrivit Asociației Americane de Endodonție, pulpotomia completă presupune îndepărtarea porțiunii coronare a pulpei vitale ca modalitate de păstrare a vitalității porțiunii radiculare rămase. Poate fi efectuată ca o procedură de urgență pentru ameliorarea temporară a durerii și acesta este un avantaj important al Biodentine™ în comparație cu alte materiale care pot fi plasate în contact direct cu pulpa. Prezența durerii preoperatorii spontane sau severe nu indică întotdeauna că pulpa nu este capabilă să se repare.

Terapia pulpei dentare cu Biomateriale

Mai multe studii clinice recente au raportat un rezultat de succes pe termen mediu și lung al terapiei vitale a pulpei la dinții cu DURERE, în special dinții tineri sau imaturi. Mecanismele de interacțiune ale Biodentine™ cu țesuturile dure dentare, explică, cel puțin parțial, controlul durerii postoperator cu Biodentine™. Materialul asigură o retenție micro-mecanică prin infiltrarea tubulilor dentinari. Mai mult, Biodentine™ induce formarea sintezei de dentină terțiară, oferind protecție pulpei. Aceste două efecte combinate ar putea fi responsabile pentru ABSENȚA durerii și hipersensibilității.

Reducerea inflamației și a durerii postoperatorii

Un alt raport a arătat că aplicarea Biodentine™ reduce expresia și funcția receptorului de durere TRPA1. Mai important, atunci când este aplicat pe celule asemănătoare odontoblaștilor, Biodentine™ scade secreția pro-inflamatorie de TNF-a. Acest lucru indică faptul că, pe lângă rolurile Biodentine™ menționate în primul paragraf, aplicarea acestuia pe pulpa dentinară reduce inflamația și, în consecință, durerea post-operatorie.

Referințe:

– Malkondu O, Kazandag M, Kazazoglu E. A review on Biodentine®, a contemporary dentin replacement and repair material. Biomed Research International 2014.
– Kaur M, et al. MTA vs. Biodentine®: Review of literature with a comparative analysis. J Clin Diagn Res 2017; 11(8): 01-05
– Imad A. Biodentine: from biochemical and bioactive properties to clinical applications. Giornale Italiano di Endodinzia 2016; 30: 81-88