
Endodonție
O soluție pentru toate provocările Dumneavoastră endodontice? Aflați mai multe despre BioRoot® RCS în această ediție specială Case Studies Collection.
10 minute pentru a citi
În acest articol, Dr. Julianna Bair își împărtășește experiențele despre folosirea BioRoot® Flow în cazurile de pedodonţie cu tehnica de obturare verticală la cald. Descoperiți cum BioRoot® Flow simplifică procedurile și economisește timp în tratamentul de canal la copii. Dr. Bair evidențiază, de asemenea, avantajele tehnicii verticale la cald în obținerea unor obturații optime ale canalului, subliniind radiotransparența BioRoot® Flow pentru o aplicare precisă. Alăturați-vă şi Dumneavoastră în explorarea expertizei Dr. Bair și eficienţa BioRoot® Flow în practica endodontică.
1) Ușurința în utilizare a seringii premixate face ca BioRoot Flow să fie excelent pentru cazurile de pedodonţie.
Pre-op: Dinţii 1.2, 1.1, 2.1
Post-op: Dinţii 1.2, 1.1, 2.1
Băiat în vârstă de 12 ani, traumatism al dințiilor frontali la școală. Dintele 1.1 a fost intruzat. Expuneri pulpare ale dinților 1.1 și 2.1. Dintele 1.2 nu a răspuns la testul la rece și la testul electric pulpar. Cu ajutorul chirurgiei orale s-a repoziționat 1.1 și dinții au fost imobilizaţi. Am tratat dinții 1.2, 1.1 și 2.1 prin tratament de canal în 2 şedinţe, cu hidroxid de calciu timp de 1 lună.
Am obturat dinții cu gutapercă și sigilant BioRoot Flow. Ușurința în utilizare a seringii premixate a ajutat cu adevărat în acest caz, deoarece pacientul a avut o experiență neplăcută cu imobilizarea și era foarte anxios pe scaunul stomatologic. Seringa premixată a economisit timpul de tratament.
2) Tehnica de obturare verticală la cald
Pre-op: Dintele 2.7
Post-op: Dintele 2.7
Retratamentul dintelui 2.7 cu hidroxid de calciu provizoriu. Tratamentul de canal la 2.7 a fost realizat inițial acum 2 ani într-un alt cabinet. Pacientul s-a prezentat la mine simptomatic, cu o durere pulsatilă în cadranul superior stâng. Dintele 2.7 a fost pozitiv la percuție, pozitiv la palpare și pozitiv la masticaţie, mobilitatea și sondarea au fost în limite normale. La CBCT preoperator, a existat o radio-transparență apicală asociată cu 2.7 și mucozită a sinusului maxilar. Obturațiile anterioare ale canalului radicular au fost scurte și inadecvate. Am inițiat retratamentul și am obținut permeabilitate pe toate canalele. La a doua vizită, 2 săptămâni mai târziu, pacientul era asimptomatic și am obturat cu gutapercă și sigilant BioRoot Flow, cu tehnica verticală la cald.
3) Avantajele tehnicii de obturare verticală la cald
Pre-op: Dintele 4.7
Post-op: Dintele 4.7
Prefer tehnica verticală la cald, deoarece canalele nu sunt perfect cilindrice. Îmi place să secţionez gutaperca cu căldură, să o compactez pentru a se potrivi cât mai bine formei canalului, împingând sigilantul biocompatibil și bioactiv în toate spațiile din interior. Îmi place BioRoot Flow pentru tehnica mea, deoarece nu este la fel de radioopac ca alte sigilante pe care le-am folosit, permițându-mi să fac diferența între gutapercă și sigilant. Acest lucru este ilustrat în cazul pe care l-am împărtășit mai sus, puful de sigilant al canalului palatinal este mai puțin radioopac decât gutaperca.
Iată un alt caz pe care l-am finalizat cu BioRoot Flow. Dintele 4.7 – tratament de canal. Pacientul prezintă percuție simptomatică pozitivă și testul la rece este persistent pozitiv. A existat o fisură pe creasta marginală mezială și vestibulară, dar nu s-a extins la orificiile canalelor. Am finalizat tratamentul de canal și am obturat cu gutapercă și sigilantul BioRoot Flow, prin tehnica verticală la cald. Din nou, îmi place cum pot diferenția sigilantul de gutapercă la vârful rădăcinii distale.
Descoperiţi BioRoot Flow Sigilantul Bioceramic pentru canale